Soveja ...fostul ținut de poveste -ziua 2

Astăzi am avut  un nou traseu ...planificat folosind informaţiile existente pe ..net.
 De dimineaţă echipaţi cu cele necesare am purces la drum pe traseul Soveja - Lepşa - Soveja.
 Conform celor stabilite prima parte a traseul  este un drum forestier ce incepe din stânga Cabanei Poeniţa , apoi după vreo 15 km se intersectează cu drumul naţional  DN2L .
  Drumul forestier fiind în "amenajare" am fost nevoiţi pentru vreo 3 km să ocolim tot felul de utilaje şi maşini , însă pădurea ce ne înconjura fiind superbă am trecut repede peste acest incovenient.
  Odată "scăpaţi" de utilaje  a început - contra voinţei noastre - o MICĂ căţărare, evident mică pentru Cătălin, că pentru restul a fost un fel de "Via Dolorosa" (drumul crucii). 
     Totuşi Dumnezeu există şi cel din frunte deodată se opreşte şi începe să strige precum Ştefan cel Mare în lupta de la Podul Înalt !! un vuet puternic  cuprinzând pădurea .
  Eu fiind al doilea în această căţărare , observând imediat motivul strigătului de luptă, am amplificat vuetul generat de Cătălin, în speranţa că URSUL ce ne privea cu nonşalanţă va fi impresionat !
 Impresionat nu a fost, insă  puţin mişcat tind să cred că da , astfel nu îmi pot explica de ce  a considerat că este necesar să se ridice in două "labe" şi să scoată nişte sunete ce ar fi acoperit întreaga oaste a lui Ştefan!!
 Glasurile noastre au pierit, făcând loc unei vibraţii puternice a corpului, declanşata de această intalnire cu unul dintre "prietenii"omului de pe la noi. Impresionat de "tăcerea "noastră  mândrul urs ne-a arătat dosul , nu înainte de a ne mai "zâmbi" odată, reuşind astfel să înţelegem că sintagma "îţi întorc spatele" poate avea şi  conotaţie pozitivă!
  După ce silueta "prietenului urs" nu a mai fost vizibilă şi vibraţia corpului nostru s-a redus , glasurile au început sa comunice către restul grupului cât de "viteji" am fost în acestă întalnire:)))
  Având in minte vechiul proverb japonez "vizitele rare fac să crească prietenia" am hotărât că e suficientă această vizită la prietenul nostru urs şi am făcut cale întoarsă în " staţiunea Soveja".
  Odată ajunşi în "staţiune" am reconfigurat traseul către Lepşa, hotărând să străbatem complet drumul naţional DN2L.......gândind noi că fiind drum naţional lucrurile vor fi simple.
  Am fost luaţi iarăşi prin surprindere de încadrarea unui drum forestier, cu mici inserţii de asfalt, în categoria de DRUM NAŢIONAL!!
   Traseul este de dificultate medie, spre mare având câteva căţărări mai pronunţate , însă fiind cu nivelul adrenalinei destul de ridicat am ajuns relativ repede în Lepşa, unde am mâncat ceva la Pensiunea Tresor, mâncare bună , preţuri acceptabile, servicii  ce trebuie imbunătăţite ( să fiu indulgent).
  După masă drumul de întoarcere a fost mai uşor, mai ales că la pensiune ne aştepta căpitanul ......Capitain Morgan Spiced 😄😃😄😃
   A fost un nou traseu ce merită încercat ....doar împreună cu prietenii !!
Despre "staţiunea ' Soveja nu sunt prea multe de spus din simplu motiv că ....NU MAI EXISTĂ !! A rămas doar natura ....şi poate e mai bine aşa !!!
  Pe curând ......
 
 











































Comentarii