Ziua a cinceași a șasea - Transfăgărășan-ul

Prima etapă a vacanței e gata! 

 Păstrând în suflet momentele plăcute petrecute în zona Munților Trascăului și la Pensiunea Casa Negrea am plecat spre noua noastră provocare ….Transfăgărășanul .

 Și cum orice provocare trebuie pregătită temeinic, prima zi a fost zi de odihnă și … un păstrăv la Păstrăvăria Albota, o locația interesantă ce promovează încă de la intrare câteva trasee de cicloturism.

  Odihniti și cu dorință de efort( o parte dintre noi) am început asscensiunea pe Transfăgărășan dimineață la oră 9 cu … o pauză la muzeul Badea Cârțan din Cărțișoară.

 O locație tip muzeu interesantă, însă provocarea de astăzi nu a permis o vizită foarte amănunțită, astfel încât în ritm alert am continuat traseul în aceeași formație organizată pentru primii 7km până la Restaurantul Bâlea Cascadă unde, privind atât la apele cristaline ale râului Bâlea  cât mai ales la panta ce urma ,am savurat  o excelentă cafea.

  Obișnuiți cu greul din zilele anterioare, elevația de 1.613m până la Bâlea Lac nu a mai părut atât de neprietoasă. Cu toate astea nu au lipsit pauzele dese de hidratare și de admirat superbul peisaj, alături de clasicele încurajări … “haide că mai e oleacă”

 Și din oleacă în oleacă am ajuns … pe rând ce-i drept ( în funcție de vârstă cred și de cantitatea de substante hidratante consumată) la Lacul Bâlea.

 Deși unii dintre noi ( vitejii grupului) ar fi vrut să încercăm și o drumeție pe Șaua Caprei, temperatura exterioară și presiunea pusă de grătarul ce ne aștepta la cazare au fost motive suficiente pentru a face cale întoarsă, fiecare încercând să își depășească recordurile de viteză stabilite prin Pădurile din Trebeș.

   O experiență frumoasă, un traseu peste nivelul nostru de pregătire, însă peisajele și bucuria atingerii obiectivului au fost resorturile ce ne-au arătat încă odată că atunci când nu mai poți ……tot mai poți puțin !!

  Mâine plecăm în ultima etapă din România pe bicicletă … Sighișoara și o vizită la …Charles  

 

https://strava.app.link/wM3ntITUQ7

https://strava.app.link/kR2w0iVUQ77
















Comentarii